Pagini

iunie 08, 2010

UN AN (BUN) ALATURI DE SPORT CENTER

Sâmbătă se încheie primul sezon de SPORT CENTER. In iulie 2009 când m-am apucat de acest proiect am făcut-o cu teamă. Era foarte lung (6 ore pe week-end si apoi 8), tronson nepotrivit ca să aduci invitaţi (sâmbătă şi duminică după-amiază) şi nu in ultimul rând, lipsa unei competiţii în desfăşurare care să-ţi mai acopere din spaţiu. Nu de puţine ori am avut senzaţia că ma sufoc, în special când unii dintre invitaţii mei mă anunţau în ziua emisiunii, la ora 12, că nu mai pot să ajungă. Cu toate astea s-au strâns, fără să-mi dau seama, peste 200 de emisiuni si peste 160 de invitaţi din 21 de discipline (evident ca unii s-au şi repetat în apariţii). Am cunoscut oameni admirabili cu care continui să vorbesc şi cred că acesta e cel mai mare câştig după un an de zile. Deşi poate părea incredibil, mi-au rămas în memorie, mai mult sau mai puţin, majoritatea emisiunilor, cu bunele şi cu relele lor. Am făcut cam de toate. Am râs cu şi de Sorin Răducanu, l-am ajutat pe Zoltan Kelemen să patineze fără griji până la următoarea Olimpiadă, l-am susţinut pe Andrei Roşu în "nebunia" lui, am fost prezenţi non-stop lângă cea mai buna echipă din România (Oltchim Râmnicu Vâlcea) şi am dat, uneori, "linia" în presa de sport prin exclusivităţile avute. Marele regret constă în faptul că n-am putut să fac public ce-am aflat de la invitaţi in "culise". Fiecare are cel puţin o poveste "tare" pe care nu vrea să o spună (şi) în faţa camerelor. Vă mulţumesc şi sper să pot vorbi şi despre viitorul acestui proiect.

3 comentarii:

  1. Felicitari, Vio! Si vacanta cu adevarat placuta...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca cel mai greu a fost sa eviti a transforma emisiunea in una de cancan. AI REUSIT! FELICITARI! Din pacate, Sport Center a fost cam singura ce si-a propus si a si dus la capat un proiect dedicat doar sportului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Traian-Multumesc si sper sa tii aproape de mine in continuare (nu doar pe blog)

    Liviu-Iti multumesc, felicitari si tie pentru ca faci o treaba a naibii de grea pe blogurile tale.

    RăspundețiȘtergere