Pagini

iulie 13, 2010

Comparati si "cumparati" !

Primul antrenament al Interului sub comanda lui Rafael Benitez a fost urmarit de pe margine si de oficialii milanezi Marco Branca, Amedeo Carboni si Piero Ausilio. Nu spun mai multe, ci va las pe voi sa faceti o comparatie intre aceasta "imagine" si cadrele (tot cu oficiali) surprinse la antrenamentele echipelor de la noi. Eu le-am gasit pe cele de la Steaua , Dinamo , Craiova si FC Timisoara, dar mai sunt multe imagini de acest gen care asteapta sa fie (re)descoperite :).

"Razboinicii" de la SPORT CENTER

La finalul anului trecut am inceput, in cadrul Sport Center, o serie de emisiuni dedicate "nebunilor" care s-au apucat sa implementeze Fotbalul American in Romania. Rasplata lor a fost peste asteptarile mele, in sensul in care m-am trezit (din nou) pe YouTube. Mandria mea consta in faptul ca am aparut acolo cu un "produs" de calitate si nu cu mai stiu eu ce imagini sau vorbe care sa distreze "consumatorii" de internet. Marea "lovitura" insa consta in faptul ca emisiunea asta a a ajuns si pe un site american !!! , performanta care nu mai necesita comentarii suplimentare. Mai jos, primul episod din ceea ce va scriam mai sus, celelalte parti fiind disponibile aici si aici.

iulie 12, 2010

De la mare la mic

Vorbesc (la telefon) în jurul prânzului cu Adi Iencsi, "concediat" de la Rapid odată cu venirea cuplului Dinu Gheorghe-Şumudică. Îl simt mâhnit şi vreau să aflu şi eu detaliile "mazilirii", dar interlocutorul meu refuză elegant să intre în amănunte: "Nu mai vreau să vorbesc pentru că sunt prea mic în comparaţie cu Dinu Gheorghe. El e preşedinte de club, are presa de partea lui, iar eu sunt un fotbalist de 35 de ani pe care nu-l mai bagă nimeni în seamă !". Discuţia se încheie oarecum subit, iar concluziile le trag eu singur. Şi spun încă o dată: e revoltător ce-a produs societatea asta de la un timp încoace în ceea ce priveşte scara de "valori". Adică un om căruia i s-a cântat de 30 de ori Imnul naţional şi a petrecut 10 sezoane în Giuleşti câştigând două titluri, se simte "mic" (şi nu a fost ironic) în faţa unui "activist" al vremurilor actuale. Ştiu că Dinu Gheorghe are "verde" de la Copos să decidă orice la Rapid, însă nu pot înţelege niciodată cum oameni ca el sunt mai bine cotaţi şi priviţi decât cineva care nu se considera "mic" şi pe vremea duelurilor cu Totti, Inzaghi, Shevchenko, Solskjaer sau Jon Dahl Tomasson.

(A)SERVIŢI, VĂ ROG !

Nu cred că s-a scris măcar pe sfert de campioana Ligii 1, CFR Cluj, cât s-a scris în această vară de Steaua. Explicaţia "oficială" a unora dintre confraţii de breaslă a rămas aceeaşi de ani de zile: "Steaua (se) vinde cel mai bine ! ". In cazul de faţă avem însă de-a face, fără dubii, cu o atitudine majoritară de aservire faţă de nouă orânduire din Ghencea. La Steaua toate transferurile se dovedesc a fi "excelente", echipa e "de neoprit" in amicale, Angelov joacă şi portar daca e cazu', Stancu e "Messi din Ghencea", Piţurcă îşi "reconfirmă clasa" şi, colac peste pupază, aflăm că şi "bufonul" de Strizu are valoare: "Vrem să dăm în fiecare an 2-3 jucători la prima echipă". De parcă l-ar fi oprit cineva pânâ acum. Aşa înţeleg foarte mulţi că trebuie făcută această meserie, iar de aici şi o "etichetă" bine-meritată de aceşti indivizi. Adică, umili şi serviabili cu cei care nu dau nici doi bani pe ei - vezi, aici, Victor Piţurcă, şi obraznici, câteodată rău-intenţionati, cu cei care le respectă întru-totul meseria. Este cel mai important motiv pentru care oamenii civilizaţi din fotbalul românesc (ăia puţini sau mulţi care sunt) au tăiat aproape orice conexiune cu presa, decizie care-i afectează însă şi pe jurnaliştii care nu au avut până acum probleme cu coloana verebrală.

iulie 10, 2010

"Cavalerii" amatorismului

Ceea ce se vede în imagine este un grup de jucători ai Concordiei Chiajna aflaţi la încâlzire. Nu de puţine ori am auzit/citit că echipamentul de joc sau de antrenament nu mai reprezintă de ani buni o problemă cel puţin pentru formaţiile din primele două ligi ale ţării. Uite că nu e deloc aşa. Fiecare dintre cei patru, printre ei şi Trică, s-a îmbrăcat cu ce-a crezut el de cuviinţă sau cu ce-a mai găsit prin vestiar, iar firme precum ADIDAS, LOTTO, HUMMEL, NIKE şi chiar PNL :) şi-au dat întâlnire la Chiajna. (Foto: Liga2.ro)

iulie 09, 2010

REGULILE LUI IANCU

"Cei de la LPF să ne lase pe ăştia care BAGAM bani în fotbal să ne facem propriile reguli", spunea recent Marian Iancu revoltat de hotararea Ligii conform căreia investitorii care se mai jignesc între ei, în apariţii televizate, vor suferi sancţiuni drastice. In mod normal, declaratia lui Iancu ar fi trebuit sa sune in cu totul alt mod, adica: "Cei de la LPF să ne lase pe ăştia care CASTIGAM bani din fotbal să ne facem propriile reguli". Putin sunt cei care stiu ca "marele" proiect de la Timisoara s-a bazat pe milioanele "bune" de euro date de Consiliul Local sau de "sponsorii" acestuia, pe banii rezultati din drepturile TV si din calificarile in Europa (Champions League, Europa League) precum si pe sumele incasate din buzunarele zecilor de mii de timisoreni care umpleau intr-o vreme stadionul "Dan Paltinisanu". Sigurele investitii ale lui Marian Iancu au fost la nivelul lotului de jucatori, de unde a scos de 5-6 ori mai mult decat a bagat, exemplele Torje si mai nou, Latovlevici, fiind elocvente. Oricum, balanta: achizitii-vanzari inclina clar in favoarea celei de-a doua categorii. Mai mult, cine a crezut ca a dat lovitura vanzand jucatori Timisoarei s-a inselat amarnic, iar Florian Walter este doar unul dintre cei carora li s-au "lungit urechile" de asteptare. Acum, cand treaba s-a "imputit" pentru ca banii de la Stat nu mai vin si nici oamenii la stadion, Iancu vrea sa se "marite" anuntandu-i pe cei interesati de mariaj ca zestrea "miresei" e formata din ce-a mai ramas bun la Timisoara. (Foto:GSP)

iulie 08, 2010

O altă Generaţie de Aur :)

"Lecturând" la infinit netu' am fost surprins plăcut când am văzut că incă un membru al generaţiei noastre, care a absolvit ANEFS-ul în 2000, s-a făcut remarcat. Aflu aşadar că astăzi Cosmin Petruescu a condus primul antrenament in calitate de tehnician al celor de la FC Timişoara II. Din câte am citit în stânga şi-n dreapta, omu' promite mult ca antrenor: era sa promoveze cu ACS Recaş în liga secundă acolo unde a avut deja o experienţă, pe banca celor de la Auxerre Lugoj. Baftă Coane ! Vă întrebaţi probabil cine s-a mai remarcat din a noastră promotie ? Pai Gabi Paraschiv-căpitanul Oţelului Galaţi, Alexandru Ciocan-unul dintre cei mai valoroşi ciclisti români ai momentului, Viorel Mocanu-baschetbalist la Dinamo şi nu în ultimul rând, arbitrul Georgian Ionescu. Nici nu-mi vine să cred că au trecut 10 ani de când ne spuneam "La revedere !", iar din acest motiv sunt şi mâhnit că nu pot ajunge tocmai la acea revedere, programată pe 17, luna asta.

iulie 07, 2010

Cosmina cea cu vino-ncoa' la TVR !

Am scris zilele trecute despre nepotismele ce macină de zeci de ani posturile publice de radio şi televiziune. O nouă confirmare nu a întârziat să apară. Una dintre angajatele SRTV care moderează pe TVR 2 o emisiune de CULTURĂ muzicală, a făcut într-un club de noapte ce ştie ea să facă cel mai bine. E revoltător că astfel de specimene şi de târâturi sunt plătite din bani publici în loc să fie trimise să lucreze acolo unde le-a fost locul dintotdeauna. Adică la Bordel TV. (Foto:UUPS !)
PS: Sper ca PR-ul SRTV-ului (dacă va da vreun comunicat) să nu înceapă cu vrăjeli de genul: "Distinsa noastră angajată era în timpul ei liber şi nu putem lua măsuri în această privinţă !"

iulie 06, 2010

MANAGEMENT DE SUCCES

Desi nu a inceput inca noul campionat, avem deja numele unei retrogradate: FC Brasov. Cu trei saptamani inainte de startul Ligii 1, "stegarii" n-au nici jucatori si nici antrenori, managementul cuplului Ioan Neculaie-Dinu Gheorghe fiind falimentar pentru fotbal dar excelent pentru cei doi. Haideti sa aruncam un ochi peste raportul investitii-incasari ca sa intelegem cat de multi bani "pierd" din fotbal finantatorii lu' peste. Cele aproape 2.000.000 de euro incasate sezonul trecut din drepturile TV au fost arhisuficiente pentru plata salariilor jucatorilor adusi sub Tampa. Aproape toti, liberi de contract. Inclusiv Dani Coman. Adaugam aici sprijinul sponsorilor si al Consiliului Local ce a rezolvat lejer problemele celorlalte cheltuieli (licenta, cantonamente, deplasari, prime etc). In acest an, Brasovul mai primeste 2.000.000 de euro de la televiziuni (a incheiat tot pe locul 9) precum si 2.500.000 de la Rapid (oricum, suma e modica) in schimbul a cinci jucatori: Roman, Sburlea, Grigore, Rui Duarte si Ezequias. Cu ce-a mai dat Steaua pe Abrudan si cu ce mai dau sponsorii dar si spectatorii pe biletele de meci se mai aduna cel putin 700.000 de euro. Deci ajungem la suma de 5.200.000 de euro. Ce va urma ? Un sezon care-l va costa pe Neculaie maxim 1.700.000 de euro, afaceristul brasovean fiind decis sa duca echipa in "B" mai ales dupa retragerea sprijinului oficialitatilor locale. Game, set & match si un profit, pe timp de criza, de........? 3.500.000 de euro. Sa tot bagi bani in fotbal !
PS: Zilele urmatoare vorbim de sumele "investite" la Timisoara de Marian Iancu.

iulie 05, 2010

Săraca Ligă bogată

În sfârşit, am văzut şi eu cum arată un contract "şmecher" în Liga 1, competiţie ce se pare că numai de foame, nu moare. Înţelegerea dintre fotbalistul "X" şi clubul "Y" a fost parafată vara trecută fiind valabilă pe trei sezoane. Imediat după vizita medicală, omu' nostru s-a şi ales cu o primă de instalare de 100.000 de euro (da, aţi citit bine). Urmează salariul pentru fiecare stagiune: 90.000 de euro în primul an, 216.000 în al doilea şi 240.000 de euro, în ultimul. Vin şi clauzele: dacă echipa termină în vreun sezon pe loc de Champions League, salariul din stagiunea respectivă creşte automat cu 100%, iar dacă echipa va juca în Europa League, la remuneraţia deja stabilită se adaugă, pe tot anul, încă 50% din valoarea ei. Vin şi primele din campionat: 3.000 de euro victoria acasă, 6.000, succes în deplasare şi 9.000 pentru izbânzile din derby-uri. Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns, clubul se mai obligă să-i asigure: locuinţă şi maşina de serviciu plus, în fiecare an, două bilete de avion pe ruta Bucureşti-........ şi retur. Că na, trebuia şi omul să mai dea pe acasă şi n-avea bani de avion. La sfârşit, angajatorul nu uită să specifice că "sumele exprimate în contract sunt nete ! ". Ce ziceţi, merită să joci în Liga 1 ?

iulie 04, 2010

DIGURI LA CIVILIZAŢIE

Concomitent cu situaţia dramatică în care se află zonele inundate parcă în duşmănie, am (re)văzut şi cum arată oamenii simpli, din popor. Sau mai bine zis, partea majoritară a celor ce compun această ţară. Prost îmbrăcaţi sau in cel mai bun caz-demodaţi, nebărbieriţi, fără dinţi şi agramaţi. Unii chiar, analfabeţi. Evident că nu mă refer la cei luaţi, la propriu, de ape, ci la ceilalţi, mai norocoşi dar la fel de dornici să-şi spună păsul la TV. Pe aceşti oameni o să-i găsim la fel şi în 2030 chiar dacă s-ar mai ivi vreun Brucan care să ne spună că le trebuie şi lor 20 de ani să se civilizeze. Satul românesc este acelaşi de sute de ani şi nimeni, dar absolut nimeni, nu pare interesat să cizeleze specia umană care-l locuieşte. Probabil că se vor construi sute de diguri, cinci-şase autostrăzi, salariile vor creşte, iar TVA-ul va coborî la 15%. Privite acum drept glume proaste, există posbilitatea ca, în timp, să se realizeze totuşi aceste lucruri. Pe români însă îi va sări din nou schema legată de educaţia lor, iar în următoarele zeci de mii de dăţi când îi vom vedea la TV sau ne vom întâlni cu ei pe stradă vor fi tot prost îmbrăcaţi, nebărbieriţi, fără dinţi şi agramaţi.

iulie 01, 2010

Bye, Bye, MARIA !

Recent Maria Toghina si-a incheiat activitatea de 5 ani (mie mi s-a parut o eternitate) in fruntea Radioului public. Nu pot uita insa momentul in care a fost numita. Toata lumea cu care ma intalneam era siderata de faptul ca un tanar reporter mediocru ajunge in fruntea unei astfel de institutii. Desi la final de mandat, "madame" Toghina se lauda cu realizari multiple, in cei trei ani petrecuti sub "domnia" ei nu am constatat decat ca duce mai departe stafeta nepotismelor si a incompetentei care macina de zeci de ani postul public de radio. Altfel cum poti privi ignoranta fata de niste tineri carora nu li s-a dat nicio sansa in Radio si au ajuns ulterior Redactori-Sefi, Editori-Sefi sau Prezentatori TV in locuri in care conta, cat de cat, cuvantul "competenta" ? Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca dintr-o fata in colanti roz ce-si transfera materialul de pe minidisc, pe banda, in Cabina 34, se transformase intr-o mare doamna careia ii era lehamite si sa raspunda la salutul "umililor" angajati. Din bilantul Mariei reiese, tot cu tenta pozitiva, si concedierea a 300 de oameni. Nu neg, dar stiu ca in ultimul an si jumatate s-au facut TREI ANGAJARI la Sectia Sport in conditiile in care, in perioada 2000-2008 petrecuta de mine la SRR, nu s-a scos nici macar un singur post la concurs. Asa ca draga Maria, ai concediat sau ai angajat 300 de oameni pe finalul mandatului tau ? Mai uita-te o data pe foi !

Aveti grija de cine radeti !

Iesirea din inchisoare i-a luat de tot mintile lui Dan Diaconescu. Omu' deja se viseaza Presedinte si mai mult decat atat si-a stabilit echipa, daca e sa mai iau dupa ce titra aseara OTV-ul: "In cateva minute veti afla componenta Guvernului in mandatul Presedintelui Diaconescu". Sunt convins ca majoritatea celor cu IQ-ul peste medie a pufnit in ras in masura in care a vazut sau a auzit ce vrea sa faca, mai nou, cel alintat de Popor, Domnu' Dan. Rasul acesta insa a reprezentat de fiecare data "baza" succesului avut ulterior atat de Diaconescu cat si de alte "creaturi" care au devenit, prin dezinteresul nostru, adevarate branduri precum si modele pentru sute de mii de oameni. De Domnu' Dan am ras, de Gigi Becali am ras, de Elena Udrea am ras, de Columbeanca am ras, de Zavoranca am ras, de Bianca lu' Bote am ras fara sa costientizam, nici macar o clipa, ca radem de fapt de noi. Viata insa ne-a luat la misto asa cum noi i-am luat pe unii care ne arata acum, ori de cate ori au ocazia, degetul mijlociu pozitionat vertical.