Pagini

aprilie 30, 2010

CUM S-A AJUNS AICI

PESTE TOT in lume arbitrii gresesc, faptul ca iau decizii într-o fracţiune de secunda reprezentând un aliat al lor care îi scuză de foarte multe ori. La un moment dat nu mai conteaza nici daca o fac intenţionat sau neintenţionat intrucat gafa ramâne, la fel si rezultatul de pe teren. Cu exceptia noastra, TOŢI au inteles treaba asta. Prigoana (mediatica) la adresa arbitrilor romani a inceput prin anii '90 odata cu primul talk-show de fotbal: "Procesul Etapei". "Faceţi un zoom sa vedem daca a fost sau nu off-side", "Puneţi faza inca o data sa ne convingem daca a fost fault de roşu", "Regia, sunati la Craciunescu sau Porumboiu ca sa ne lamureasca !", erau expresiile favorite ale lui Ioanitoaia, mândru de ratingul si de veniturile sale. Emisiunile de acest gen s-au înmultit rapid, iar disecarea arbitrajelor, de asemenea. S-a creat EXPLICAŢIA PERFECTĂ pentru toate problemele fotbalului nostru. Inevitabil, arbitrii au devenit vulnerabili dar si labili psihic. Ajutaţi de "Sistem", conducatorii de club au inceput astfel sa-i foloseasca drept arme in razboiul lor. Logic ca "banii negri" intrau si ei in ecuatie. Cercul corupţiei si şantajelor s-a extins atat de mult încat nu se mai stia cine, cui si cand i-a oferit mita. Lucrurile au scapat de sub control, iar "baieţii" cei mai isteţi s-au reorientat si au inceput sa "toarne" in speranţa ca vor fi iertaţi şi uitaţi. Unora le-a iesit pana acum dar cu siguranta se întreaba, macar noaptea, inainte de culcare: "Mie când o să-mi vina randul ?"

aprilie 29, 2010

INCĂ O "FRECŢIE"

Chiar ma întrebam de ce DNA-ul nu mai da niciun semn de viata in Liga 1. Serea si Martiş sunt ultimele noutăţi ale Cazului "Penescu" care ar fi trebuit sa declanşeze schimbari majore in fotbalul asta mizerabil. Nici gând, motiv pentru care sunt convins ca (şi) anchetarea celor doi este INUTILA. Cum e posibil sa arestezi doar arbitrii, observatori sau presedinti de club din generatii si perioade diferite, iar pe cei care conduc de zeci de ani "Sistemul" sa-i lasi, la infinit, in pace ? Serea, Martis, Bogaciu, Penescu sau Savaniu nu au fost decat niste bieţi "executanţi" care, in naivitatea lor, au crezut ca si-au însuşit rapid "regulile jocului." Au platit, dar e revoltator ca doar din aceasta categorie se aleg "victimele". Fotbalul romanesc e intr-o putrefacţie avansata si NIMENI nu are curajul sa încerce macar sa-l curete cu adevarat. Interesele sunt foarte mari iar atunci cand nu au legatura cu banii care pleaca din fotbal catre alte direcţii, ţin de metodele reciproce de santaj care taie de la radacina orice semn(al) al "deratizarii".

aprilie 28, 2010

FIFA "TACE" ŞI NU FACE !

Se întampla inaintea Sarbatorilor de Iarna de anul trecut cand un cunoscut personaj din anturajul fotbalului romanesc avea ocazia sa stea la masa, intr-o staţiune din Italia, cu un fost important oficial de la FIFA. Discutia dintre cei doi ajunge, inevitabil, si la duiumul de matrapazlacuri ce macină de multi ani Liga 1, pariurile si speţele ajunse la TAS fiind in prim plan. "Sa nu va imaginaţi ca FIFA nu stie ce se intampla la voi. Nici nu realizezi cat de gros e dosarul !" i se destainuie românului, fostul angajat al forului de la Zurich. "Si atunci de ce naiba nu se ia o masura drastica ?" vine, logic, întrebarea compatriotului nostru. Italianul parca si-ar dori sa nu raspunda dar isi ia "inima in dinţi" si o face: "Daca FIFA aplica regulamentul la sange ţinand cont de probele pe care le are, aproape tot fotbalul din Europa de Est, nu doar cel din Romania, dispare. Si.....stii foarte bine cine l-a pus pe Platini, Presedinte la UEFA. Asa ca ei se chinuie acum sa va readuca încet, încet pe calea normala ." Intalnirea dintre cei doi se termina nu inainte ca ex-oficialul sa mai transmita un mesaj: "Nu mizaţi insa doar pe ce v-am spus eu. Odata si odata tot va sparge cineva buboiul !"

aprilie 27, 2010

CAPTIV ÎN TRECUT

La nici 24 de ore dupa ce Mircea Sandu îi condamna pe conducatorii de club pentru "calitatea" limbajului folosit in public, unul dintre Locotenenţii Naşului, Vasile Avram i-a demonstrat lui Ioan Horoba cat de "elevaţi" sunt cei de la Federatie in exprimare. "În loc să-l măsori pe fie-miu, mă, mai bine mi-ai măsura-o mie !", i-a transmis, printre altele, fostul tuşar, oficialului de la Medias care indraznise sa critice prestatia lui Marius Avram la meciul cu Bistrita. Despre cine a fost Vasile Avram si cum a ajuns el Vice la FRF chiar nu merita sa ne mai aducem aminte. Despre Presedintele FRF, in schimb, putem spune ca a cazut inca o data in capcanele pe care le tot întinde pentru altii. Si mai grav decat atat este ca Sandu incerca de la o vreme cu disperare sa-si renege trecutul fără de care multi dintre cei pe care-i pune azi la zid nu ar fi existat.

aprilie 26, 2010

DIN(A) DRAGOSTE DE TATĂ

Victoria Craiovei in fata Astrei Ploiesti (vorbim de etapa a 27-a) i-a oferit lui Mihai Dina prilejul de a-si ironiza fostul antrenor care nu prea il baga sa joace: "Nu ma intereseaza Nicolo Napoli. Nu el a fost antrenor, ci Jerry Gane! Napoli statea cu mainile in buzunar si se uita la antrenamente". Profit de prezenta lui Nicolo Napoli la Sport Center si-l intreb, inainte de emisiune, ce-a avut de împartit cu atacantul Universitatii. Refuza (pe bune) sa dezvolte subiectul, motiv pentru care pun mana pe telefon si imi sun "cunostinţele" din Oltenia. Ce aflu ? Ca e LEGE ca Dina sa joace la Craiova indiferent daca e sau nu in forma. De ce ? Pentru ca tatal acestui "super-fotbalist" e unul dintre sponsorii vechi ai clubului iar acum, pe prafu' asta, continua sa dea cam 30-40.000 de euro pe luna. E ceva. Baiat destept, Mark Wotte nu a urinat contra vantului, iar Mihaita al nostru a jucat in 2010 in TOATE meciurile cu exceptia unei singure etape in care a fost suspendat.

DESPRE "FIŢE" SI CAFEA

Doar intamplarea a facut ca in ultimele doua saptamani sa ma vad cu unii dintre amicii mei in acelasi loc: zona de cafenele din Dorobanti. De fiecare data am plecat la drum reticient, "fiţele" de acolo, celebre in toata Capitala, nefiind deloc pe gustul meu. Odata ajuns, am incercat sa fac abstractie de ce va spuneam, dar nu inainte de a remarca totusi faptul ca "oamenii" erau foarte bine imbracati, miroseau la fel de bine iar cafeaua pe care o aveam cu totii la dispozitie facea toti banii. Intr-una din zilele trecute insa am fost nevoit/obligat sa accept o intalnire in Militari, la o aruncatura de baţ de Pasajul Lujerului. Deci nu in Rahova sau in Ferentari. Doamne, cata diferenta ! Cafeaua si servirea au fost groaznice iar "colegii" de bar parca tocmai iesisera din mina. Ca sa nu mai vorbesc de modul primitiv in care era amenajat acel loc. Am plecat de acolo cat de repede am putut in speranta ca nu peste mult timp o cafea la "fiţe" ma va face sa uit ce-am trait in Militari.

aprilie 24, 2010

MICHAEL MOORE DE ROMANIA

Dupa muuuuulti ani de asteptare avem si noi, in sfarsit, un Michael Moore. Documentarul lui Alexandru Solomon nici nu a aparut bine pe piata si deja le "sta in gat" unora. Mie, nu, si sper ca nici voua.
UPDATE Astazi (luni) l-am vazut si eu. Nu e rau dar cred ca Alecu ar fi putut mai mult decat atat. M-a surpins disponibilitatea de care a dat dovada Dan Voiculescu, semn ca omul e "tare" si in profunzime nu doar la suprafata. Curiozitate: am avut onoarea ca filmul sa ruleze doar pentru mine, eu fiind SINGURUL care s-a incumetat sa-l vada intr-una dintre zecile de sali de cinema ale unui Mall recent inaugurat.