Pagini

aprilie 30, 2010

CUM S-A AJUNS AICI

PESTE TOT in lume arbitrii gresesc, faptul ca iau decizii într-o fracţiune de secunda reprezentând un aliat al lor care îi scuză de foarte multe ori. La un moment dat nu mai conteaza nici daca o fac intenţionat sau neintenţionat intrucat gafa ramâne, la fel si rezultatul de pe teren. Cu exceptia noastra, TOŢI au inteles treaba asta. Prigoana (mediatica) la adresa arbitrilor romani a inceput prin anii '90 odata cu primul talk-show de fotbal: "Procesul Etapei". "Faceţi un zoom sa vedem daca a fost sau nu off-side", "Puneţi faza inca o data sa ne convingem daca a fost fault de roşu", "Regia, sunati la Craciunescu sau Porumboiu ca sa ne lamureasca !", erau expresiile favorite ale lui Ioanitoaia, mândru de ratingul si de veniturile sale. Emisiunile de acest gen s-au înmultit rapid, iar disecarea arbitrajelor, de asemenea. S-a creat EXPLICAŢIA PERFECTĂ pentru toate problemele fotbalului nostru. Inevitabil, arbitrii au devenit vulnerabili dar si labili psihic. Ajutaţi de "Sistem", conducatorii de club au inceput astfel sa-i foloseasca drept arme in razboiul lor. Logic ca "banii negri" intrau si ei in ecuatie. Cercul corupţiei si şantajelor s-a extins atat de mult încat nu se mai stia cine, cui si cand i-a oferit mita. Lucrurile au scapat de sub control, iar "baieţii" cei mai isteţi s-au reorientat si au inceput sa "toarne" in speranţa ca vor fi iertaţi şi uitaţi. Unora le-a iesit pana acum dar cu siguranta se întreaba, macar noaptea, inainte de culcare: "Mie când o să-mi vina randul ?"

aprilie 29, 2010

INCĂ O "FRECŢIE"

Chiar ma întrebam de ce DNA-ul nu mai da niciun semn de viata in Liga 1. Serea si Martiş sunt ultimele noutăţi ale Cazului "Penescu" care ar fi trebuit sa declanşeze schimbari majore in fotbalul asta mizerabil. Nici gând, motiv pentru care sunt convins ca (şi) anchetarea celor doi este INUTILA. Cum e posibil sa arestezi doar arbitrii, observatori sau presedinti de club din generatii si perioade diferite, iar pe cei care conduc de zeci de ani "Sistemul" sa-i lasi, la infinit, in pace ? Serea, Martis, Bogaciu, Penescu sau Savaniu nu au fost decat niste bieţi "executanţi" care, in naivitatea lor, au crezut ca si-au însuşit rapid "regulile jocului." Au platit, dar e revoltator ca doar din aceasta categorie se aleg "victimele". Fotbalul romanesc e intr-o putrefacţie avansata si NIMENI nu are curajul sa încerce macar sa-l curete cu adevarat. Interesele sunt foarte mari iar atunci cand nu au legatura cu banii care pleaca din fotbal catre alte direcţii, ţin de metodele reciproce de santaj care taie de la radacina orice semn(al) al "deratizarii".

aprilie 28, 2010

FIFA "TACE" ŞI NU FACE !

Se întampla inaintea Sarbatorilor de Iarna de anul trecut cand un cunoscut personaj din anturajul fotbalului romanesc avea ocazia sa stea la masa, intr-o staţiune din Italia, cu un fost important oficial de la FIFA. Discutia dintre cei doi ajunge, inevitabil, si la duiumul de matrapazlacuri ce macină de multi ani Liga 1, pariurile si speţele ajunse la TAS fiind in prim plan. "Sa nu va imaginaţi ca FIFA nu stie ce se intampla la voi. Nici nu realizezi cat de gros e dosarul !" i se destainuie românului, fostul angajat al forului de la Zurich. "Si atunci de ce naiba nu se ia o masura drastica ?" vine, logic, întrebarea compatriotului nostru. Italianul parca si-ar dori sa nu raspunda dar isi ia "inima in dinţi" si o face: "Daca FIFA aplica regulamentul la sange ţinand cont de probele pe care le are, aproape tot fotbalul din Europa de Est, nu doar cel din Romania, dispare. Si.....stii foarte bine cine l-a pus pe Platini, Presedinte la UEFA. Asa ca ei se chinuie acum sa va readuca încet, încet pe calea normala ." Intalnirea dintre cei doi se termina nu inainte ca ex-oficialul sa mai transmita un mesaj: "Nu mizaţi insa doar pe ce v-am spus eu. Odata si odata tot va sparge cineva buboiul !"

aprilie 27, 2010

CAPTIV ÎN TRECUT

La nici 24 de ore dupa ce Mircea Sandu îi condamna pe conducatorii de club pentru "calitatea" limbajului folosit in public, unul dintre Locotenenţii Naşului, Vasile Avram i-a demonstrat lui Ioan Horoba cat de "elevaţi" sunt cei de la Federatie in exprimare. "În loc să-l măsori pe fie-miu, mă, mai bine mi-ai măsura-o mie !", i-a transmis, printre altele, fostul tuşar, oficialului de la Medias care indraznise sa critice prestatia lui Marius Avram la meciul cu Bistrita. Despre cine a fost Vasile Avram si cum a ajuns el Vice la FRF chiar nu merita sa ne mai aducem aminte. Despre Presedintele FRF, in schimb, putem spune ca a cazut inca o data in capcanele pe care le tot întinde pentru altii. Si mai grav decat atat este ca Sandu incerca de la o vreme cu disperare sa-si renege trecutul fără de care multi dintre cei pe care-i pune azi la zid nu ar fi existat.

aprilie 26, 2010

DIN(A) DRAGOSTE DE TATĂ

Victoria Craiovei in fata Astrei Ploiesti (vorbim de etapa a 27-a) i-a oferit lui Mihai Dina prilejul de a-si ironiza fostul antrenor care nu prea il baga sa joace: "Nu ma intereseaza Nicolo Napoli. Nu el a fost antrenor, ci Jerry Gane! Napoli statea cu mainile in buzunar si se uita la antrenamente". Profit de prezenta lui Nicolo Napoli la Sport Center si-l intreb, inainte de emisiune, ce-a avut de împartit cu atacantul Universitatii. Refuza (pe bune) sa dezvolte subiectul, motiv pentru care pun mana pe telefon si imi sun "cunostinţele" din Oltenia. Ce aflu ? Ca e LEGE ca Dina sa joace la Craiova indiferent daca e sau nu in forma. De ce ? Pentru ca tatal acestui "super-fotbalist" e unul dintre sponsorii vechi ai clubului iar acum, pe prafu' asta, continua sa dea cam 30-40.000 de euro pe luna. E ceva. Baiat destept, Mark Wotte nu a urinat contra vantului, iar Mihaita al nostru a jucat in 2010 in TOATE meciurile cu exceptia unei singure etape in care a fost suspendat.

DESPRE "FIŢE" SI CAFEA

Doar intamplarea a facut ca in ultimele doua saptamani sa ma vad cu unii dintre amicii mei in acelasi loc: zona de cafenele din Dorobanti. De fiecare data am plecat la drum reticient, "fiţele" de acolo, celebre in toata Capitala, nefiind deloc pe gustul meu. Odata ajuns, am incercat sa fac abstractie de ce va spuneam, dar nu inainte de a remarca totusi faptul ca "oamenii" erau foarte bine imbracati, miroseau la fel de bine iar cafeaua pe care o aveam cu totii la dispozitie facea toti banii. Intr-una din zilele trecute insa am fost nevoit/obligat sa accept o intalnire in Militari, la o aruncatura de baţ de Pasajul Lujerului. Deci nu in Rahova sau in Ferentari. Doamne, cata diferenta ! Cafeaua si servirea au fost groaznice iar "colegii" de bar parca tocmai iesisera din mina. Ca sa nu mai vorbesc de modul primitiv in care era amenajat acel loc. Am plecat de acolo cat de repede am putut in speranta ca nu peste mult timp o cafea la "fiţe" ma va face sa uit ce-am trait in Militari.

aprilie 24, 2010

MICHAEL MOORE DE ROMANIA

Dupa muuuuulti ani de asteptare avem si noi, in sfarsit, un Michael Moore. Documentarul lui Alexandru Solomon nici nu a aparut bine pe piata si deja le "sta in gat" unora. Mie, nu, si sper ca nici voua. video
UPDATE Astazi (luni) l-am vazut si eu. Nu e rau dar cred ca Alecu ar fi putut mai mult decat atat. M-a surpins disponibilitatea de care a dat dovada Dan Voiculescu, semn ca omul e "tare" si in profunzime nu doar la suprafata. Curiozitate: am avut onoarea ca filmul sa ruleze doar pentru mine, eu fiind SINGURUL care s-a incumetat sa-l vada intr-una dintre zecile de sali de cinema ale unui Mall recent inaugurat.

aprilie 21, 2010

PRIETENU' MEU ELEFANTUL

Dragomir a iesit in presa de astazi cu doua declaratii. Prima il vizeaza pe Gigi Becali, somat sa-si plateasca amenda, in caz contrar Steaua urmand sa nu mai fie programata in campionat. A doua declaratie a lui Mitica are scopul de a-l ironiza pe Marian Iancu, Seful LPF întinzand insa in realitate o noua capcana jurnalistilor. De ce ? Pentru ca Timisoara continua sa se bucure de clementa Comisiilor LPF (apropo de neprogramari) desi: 1.Nici pana acum, Gigel Bucur nu si-a încasat toate drepturile conform fostului contract cu FC Timisoara 2.Nici pana acum, Florentin Marinescu (fost preparator fizic la Poli) nu a primit din partea Timisoarei ceea ce i se cuvenea desi omu' are o sentinta DEFINITIVA inca din februarie 2009. Cu Gabi Balint si cu cei de la "U" Cluj chiar nu stiu ce s-a mai întamplat, dar e cert ca in ambele cazuri s-a lasat cu întarzieri. Si nu mi-aduc aminte ca Timisoara sa fii lipsit vreo etapa de pe teren. Asa stand lucrurile, parca e mai bine sa te numeasca, la mişto, Dragomir, "Elefant" si sa creada lumea ca nu esti prieten cu el, decat sa nu te programeze. Corect ?

aprilie 20, 2010

RADU CEL SPECIAL

E greu de spus, daca nu chiar imposibil, de ce un trust cu pretentii accepta sa se umple, pe zi ce trece, de penibil promovandu-l pe Radu Banciu. Personal nu mi-a facut nimic acest baiat, dar in calitatea lui de "analist" imi provoaca voma de fiecare data cand il vad. In primul rand pentru ca vorbeste despre fotbal desi n-a facut in viata lui ceva ca sa-l inteleaga. In al doilea rand, criticile/observatiile sale sunt rodul unei rautati native si nu rezultatul unor argumente concrete. Asa s-a intamplat si la pseudo-Special-ul de ieri, cand omu' il CERTA in direct pe finanţatorul Vasluiului inaintea jocului de campionat cu Universitatea Craiova. "Mai schimbati odata domnu' Porumboiu placa asta cu meci greu pentru ca ne-am saturat. Cum adica, Vasluiul sa aiba meci greu acasa cu ocupanta locului 12 ?". Fostul arbitru a ripostat "elegant" dar cu siguranta ar fi avut o cu totul alta reactie daca l-ar fi vazut pe Banciu dupa Vaslui-Craiova, 0-1. Dar tu, Radule, nu renunta ! Da-i inainte !

BATJOCORIT CA A VRUT PERFORMANŢA !

Asa cum anticipam intr-o postare anterioara, Nicolo Napoli s-a despartit de Astra, ploiestenii saturandu-se, cica, de neseriozitatea italianului. Dator sa acopere toate mizeriile facute de cei din clica sa, Dragomir l-a împroscat si el cu noroi pe fostul jucator al lui Juve. Din presa insa, NIMENI nu a incercat sa descopere de ce Napoli a fost "mazilit" de la Craiova (sezonul trecut) si de la Astra, in conditiile in care s-a aflat "in grafic" de fiecare data. Din Banie a plecat dupa etapa a 31-a, cand echipa era PE LOC de Europa League. Nu a vrut nici mort sa renunte la munca de pana atunci ca sa "ajute" alte doua echipe din Liga 1 sa mearga in Europa. Ulterior, Craiova-cu Gane pe banca- nu a mai prins competitia continentala dupa infrangerile suferite chiar in fata celor doua echipe. La Astra, totul a fost bine si frumos pentru Nicolo Napoli pana cand le-a "transmis" unora sa-i lase jucatorii in pace. A refuzat sa creada ca echipa la care activa era supusa cuiva. Returul l-a inceput foarte bine (10 puncte in 5 etape) iar cei care-i hotarasera soarta nu stiau cum sa-l dea afara. Au inventat pana la urma un motiv fara sa le pese cat de mult au decazut in ochii celor stiu cum au stat lucrurile cu adevarat.

aprilie 18, 2010

JOS MESERIA, NU PALARIA !

Toate televiziunile s-au intrecut in a elogia calificarea Oltchimului in finala Ligii Campionilor. Evident ca o astfel de performanta merita asa ceva, dar nu din partea unor ziaristi care nici in cot nu i-a durut pana acum de ceea ce se intampla cu Oltchim. News Alert-urile si Breaking news-urile vuiau si-n stanga si-n dreapta unor canale ce in mod obisnuit promoveaza curvasaraia sub toate formele ei. Oripliat de ceea ce se intampla, comut pe Sport.ro in speranta ca voi gasi putina "calitate". M-am insealat amarnic si nu ma refer doar la acea manea de slogan: "Jos palaria !". Sub titlul: "20 DE ANI PENTRU O FINALA DE LIGA", oamenii de acolo au vrut sa faca o paralela intre Sevilla 1986 si Realizarea echipei lui Radu Voina. Lasand la o parte "meseriaşilor" ca stati prost cu matematica (au trecut 24 de ani, si nu 20), atunci a fost vorba de Cupa Campionilor si nu de Liga Campionilor. Mai mult, se pare ca habar n-aveati ca Steaua a jucat in 1989, FINALA Cupei Campionilor atat la fotbal cat si la handbal masculin. Am trecut si peste asta dar m-am blocat total cand am vazut cum este "burtat" unul dintre oamenii care au scris istorie pe "Sanchez Pizjuan": ANGHEL IORDANESCU, FINALIST SEVILLA 1986. Impecabil domnilor. V-ati facut treaba si saptamana asta. (Foto:GSP)

aprilie 17, 2010

Stiri scurte dar bune

Disperat sa-si pastreze punctele pierdute la "masa verde" in fata Timisoarei, George Copos a anuntat cu "surle si trambite" ca l-a contactat pe celebrul avocat Jean Louise Dupont in vederea procesului de la TAS. Patronul Rapidului s-a linistit insa imediat dupa ce belgianul i-a transmis ca onorariul sau se ridica la 100.000 de euro. Indiferent daca va castiga sau nu cauza Rapidului.

Incadrat OFICIAL la Dinamo, Petre Buduru "taie si spanzura" in curtea Astrei Ploiesti. Cu acordul patronului Ioan Niculae, evident. Desi n-are probleme mari cu banii, afaceristul l-a ascultat pe Buduru ("Trebuie sa tinem jucatorii sub presiune !") si nu le-a dat ploiestenilor salariile pe ultimele doua luni. Rezultatul ? Astra nu a castigat niciun meci in ultimele 6 etape.

Suparat pe ce se intampla la Astra, Nicolo Napoli va pleca 100 % de acolo cel tarziu la finalul sezonului. Agentul italianului da deja "tarcoale" Rapidului si Vasluiului dar, intai de toate, trebuie sa astepte ca Andone sau Lacatus sa nu-si indeplineasca obiectivele.

aprilie 16, 2010

RAZBOIUL SI AFACERILE SALE

Sinopsisul sau trailerul nu dezvaluie decat intr-o foarte mica masura dramatismul povestii. Chiar daca nu este original, subiectul iti da fiori si-ti confirma ca cine ia parte la un razboi nu mai are nicio sansa sa revina intreg acasa. Cel putin din punct de vedere psihic. Nu va asteptati la o super-productie ci doar la (inca) un film in urma caruia e imposbil sa nu ramai cu ceva. Distributia este de zile mari, iar Tobey Maguire le da peste nas celor care-l vedeau "identificat" pe viata cu eroul iubitorilor de Spider Man.

CU CE ŢI-A GREŞIT IAŞIUL, NEA ŢIŢI ?

Numirea lui Dumitru Dumitriu pe banca Politehnicii Iasi mi se pare total NEinspirata. Candva, nea Ţiţi a demonstrat ca poate fi un antrenor bun dar anii au trecut, fotbalul a evoluat (macar la nivel teoretic), iar omu' nu a tinut pasul cu aceste lucruri. Si nu vorbesc doar de proiectul de la Modelu pe care l-a "ingropat". Nu mai departe de acum un an, Dumitriu i-a creat reale probleme lui Stoichita dupa ce i-a vazut "la lucru", inaintea meciului cu Steaua, pe cei de la Sheriff Tiraspol. Mai mult, trimis sa o spioneze si pe Fenerbache, Ţiţi i-a linistit pe stelisti spunandu-le ca vor avea o misiune usoara. Ce-a urmat in "dubla" Steaua-Fener ? 0-1 la Bucuresti si 1-3 la Istanbul. Ajuns, mai nou, la Iasi, Ţiţi Dumitriu e sigur ca va salva echipa de la retrogradare si anunta chiar ca la anul vrea in Europa League. Si marmota.....invelea ciocolata in staniol.

aprilie 15, 2010

DINAMO, SFARSIT DE POVESTE

Haosul de la Dinamo (6 jucatori au plecat din cantonament de capu' lor) nu cred ca poate surprinde cu ceva sau pe cineva. Poate doar prezenta, in randul "rebelilor", a tanarului Alexe, cel care a aratat, fara sa-si propuna, ca generatia care vine din spate este mult mai "bolnava" decat ne-am fi imaginat. "Povestile" cu N'Doye contrandu-se cu Bratu sau cu Prunea infruntandu-l public pe Turcu sunt maruntisuri menite doar sa faca deliciul presei. In realitatea care conteaza, Dinamo se afla in conflict de ani de zile cu ea insasi. Nimeni nu poate spune concret cum au ajuns niste dubiosi ca Borcea sau Badea sa puna mana pe club asa cum nimeni de acolo nu stie cine-l conduce cu adevarat. Totul e neclar si asta se pare ca e "reteta succesului". Sub masca acestui dezinteres national, pseudo-actionarii isi impart frateste reprizele de circ, spectacole ieftine care beneficiaza frecvent si de "sprijinul" unor personaje precum Giovanni Becali, Cohn sau Gigi Netoiu. Si mai grav decat atat este ca cei care se joaca din '90 incoace cu destinele acestui club nu stiu nici fotbal si nici ce vor de la viata, motive care ma fac sa cred ca sfarsitul in alb si rosu este aproape.

UN GENTLEMAN

Pus pe "jar" de importanta meciului retur dintre Oltchim si Gyor incerc sa dau de cineva care sa ocupe scaunul invitatului la mini-studioul pe care-l stabilisem pentru sambata, la Valcea. Cum Ioan Gavrilescu (Presedintele Oltchimului) ma trimite la plimbare, imi indrept atentia spre Valentina Elisei, singura absenta de ordin medical din lotul valcencelor. "Cunostinta" mea din lumea handbalului nu are insa telefonul ei, dar incearca sa ma ajute cu o alta idee: "De ce nu-l suni pe Radu Voina? Mai mult decat sa te refuze nu are ce sa-ti faca !" Si chiar daca stiam ca antrenorul Oltchimului se "inchide" in el inaintea meciurilor pun mana pe telefon si ii spun despre ce e vorba. Spre MAREA surpindere a mea, accepta fara ezitare: "Am insa rugamintea sa nu mai ţii mai mult decat jumatatea de ora stabilita pentru ca intarzii la antrenament. Si, daca vrei, o sa iau si o jucatoare cu mine ! " Cum naiba sa nu vreau ? Restul........sambata de la 16,30 la SPORT CENTER.

aprilie 13, 2010

K A T Y N

Tragedia suferita de Polonia saptamana trecuta si ecourile ei m-au facut sa-l revad. Ma felicit pentru ca acum am inteles mult mai bine cum au stat lucrurile. La prima vizionare nu am realizat de ce rana provocata unei natiuni in urma cu sapte decenii continua sa supureze. Si atunci, ca si acum, s-a stins intr-un mod inimaginabil Elita poloneza si nu putini au emis teoria conspiratiei facand o legatura intre cele doua momente. Nu ma numar printre acestia, dar nici nu pot spune ca nu am observat chiar nimic. La putin timp dupa masacrul din '40 s-a incercat o diversiune, rusii punand crimele in spatele nemtilor si viceversa. Filmul lui Andrzej Wajda lamureste insa problema iar asta ma face sa cred ca diversiunile din 2010 (intai aflam ca pilotul n-a ascultat sfaturile si a aterizat de capu' lui iar mai nou, ca nu stia limba rusa) vor fi spulberate tot de aparitia unui film. Dar peste cate zeci de ani?

(SI) EU VOTEZ CU DRAGOMIR !

E foarte greu de grezut ca Dumitru Dragomir va pleca de la Liga fortat de cineva si nu atunci cand va dori el. Fac insa abstractie de acest fapt si iau in seama puterea Coalitiei conduse de Copos si Becali. Dar stau in acelasi timp si ma gandesc de cat tupeu si nesimtire e nevoie ca sa-l schimbi pe un om fara de care NICIUNUL dintre contestatarii lui nu ar fi ajuns ce e acum. Indiferent de nume, pozitie sociala sau banii bagati in fotbal. Trecand si peste acest aspect, mazilirea Sefului LPF de catre aceste persoane nu ar aduce NIMIC benefic fotbalului romanesc. Din contra, mizeriile vor lua amploare pentru ca viitorul Presedinte de Liga va fi o marioneta mult mai usor de controlat decat predecesorul sau. De aceea as vota, fara ezitare, cu Dragomir mai ales ca omul poate face in acest moment un MARE bine fotbalului. Si nu e ironie. In SUA si nu doar acolo, unii dintre Capii Mafiei sunt absolviti de vina sau primesc pedepse mai blande daca-i dau in "primire" pe cei pe care i-au pregatit sa le ia locul. Mitica, e ultima si singura ta sansa !

aprilie 12, 2010

MICUL(ESCU) NINEL

Ma pune "constiinta profesionala" sa aduc la Sport Center pe cineva de la haltere pentru ca 7 medalii romanesti luate la Campionatele Europene reprezinta totusi ceva. Cum Nicu Vlad nu-mi raspunde (l-am sunat de vreo 4 ori) imi indrept gandurile spre "vedeta" Delegatiei, Ninel Miculescu (triplu medaliat cu aur). Mai mult, aflu ca antrenorul lui de la Dinamo mi-a fost coleg de facultate si pun mana pe telefon fiind sigur ca o sa-mi dea o mana de ajutor. Ma suna inapoi dupa ce vorbeste cu Campionu'. "A zis ca vine la emisiune, dar trebuie sa-i pui si tu ceva in plic". Crezand ca nu am inteles mesajul, omu' imi "paseaza" rapid numarul lui Miculescu si inchide. Formez, dau "buna seara", ii adresez rugamintea si astept raspunsul ce avea sa fie stupefiant. "Mosule, stii ca in haltere sunt bani putini si daca-ti vin la emisiune da si tu ceva acolo. Daca nu poti tu, vorbeste cu sefii tai si astept un telefon mai tarziu". Ii explic ca mi-e imposibil sa-l "rezolv", fapt ce l-a enervat teribil: "Bine ma, daca nu dai, nu vin !". Si n-a venit.

aprilie 08, 2010

PARADA CATUSELOR

Daca pana acum ziua incepea la TV cu un viol si se incheia cu o crima, in momentul de fata asistam la o "parada" a catuselor in toata splendoare ei. Oamenii, care "umbla" zi de zi si ora de ora la aspectul emotional al publicului, (si nu ma refer doar la ziaristi) au vazut ca treaba "functioneaza" cu adevarat cand a fost "saltat" Gigi Becali. Timp de cateva saptamani, toata tara (exceptiile sunt neinsemnate procentual) a trait drama lui Becali, iar o noua modalitate de "teroare vizuala" prindea, fara sa ne dam seama, contur. Drept dovada, TOATE arestarile "tari" continua sa se faca in prezenta televiziunilor desi organele respective (Politie, DNA) ar putea foarte usor sa evite mediatizarea. Si-n culcare, si-n sculare, ecranele televizoarelor ne sunt invadate de imagini (repetate OBSESIV) cu oameni incatusati si bagati cu forta de mascati in dubele Politiei. In platourile TV, la ore de maxima audienta, moderatorii pronunta cu o placere nebuna cuvintele "mandat de retinere", "arest preventiv" sau "penitenciar". Unii chiar ii condamna pe cei in culpa inaintea Instantei. Acasa, starea de teama se instaleaza atat de bine in randul privitorilor incat te astepti sa fi "ridicat" in orice moment chiar daca nu ai facut absolut nimic. Si daca totusi se intampla?

POFTITI LA TEATRU !

La fel ca toate "spectacolele" ieftine din Liga 1, meciul Bistrita-Steaua a inceput in presa. "O sa murim pe teren !" anunta Sumudica in speranta ca lumea va crede "gogosile" sale. Replica lui Stoichita a venit promt si in ton cu scenariul: "Mi-e frica de jocul de la Bistrita. Aia chiar o sa-si dea viata pe teren !". A venit si meciul, iar cine l-a vazut si-a dat seama cum au "murit" ardelenii pe teren. Mai ales in repriza a doua. La final, Tata Jean intra in direct la TV si incearca profund "dezamagit" sa explice esecul: "Dupa meciul cu CFR, i-am sugerat lui Sumudica sa ramanem la Cluj si sa plecam spre casa dimineata. Nu m-a ascultat si astfel s-a dus dracu' toata noaptea mai ales ca baietii s-au pus si pe ciocnit oua cand au ajuns". Pentru cine nu stie, distanta dintre Cluj si Bistrita insumeaza doar 100 de km, iar Padureanu vorbea de ceea ce ar fi trebuit sa faca jucatorii in noaptea de Inviere: "nani" intr-un hotel din Cluj si probabil, in dimineata de Pasti, o analiza video a jocului Stelei. Abia astept meciul cu Dinamo si noile declaratii "razboinice" ale lui Sumudica. (foto:Prosport)

aprilie 06, 2010

DRAMA PE RITMURI DE TOBE

L-am vazut acum vreun an iar prezenta lui Richard Jenkins pe "afis" imi garanta ca trebuie sa fie ceva de el. Inceputul a fost mai greoi si chiar ma gandeam sa-mi continui timpul cu altceva. Faceam o MARE greseala. Chiar si lasand la o parte cele aproape 30 de premii si de nominalizari, The Visitor este unul dintre cele mai reusite filme ale ultimilor ani. Nu stiu daca e de vazut cu iubita, in familie sau cu prietenii, ci doar ca trebuie vazut. "Respira" cultura, ti-arata ca omenia nu a disparut chiar de tot dintre noi, iar spre final le bate si obrazul unora care erau convinsi ca la ei se mananca democratia pe paine.

NEGRU (SI) IN CERU' GURII

Revenit din mini-vacanta de Pasti constat (dar nu cu stupoare) ca Dan Negru a inserat pe blogul sau o "voma" de articol. Simplist cum ne-a obisnuit, "entertainerul" lu' peste s-a apucat sa faca niste comparatii intre calitatea vietii duse de fotbalistii Nationalei, cu Mutu in frunte si cea a unor juniori ai Lotului de Scrima. O paralela care nu se poate face NICAIERI in lume din motive lesne de inteles. Nu si de Dan Negru, care in pofida celor 30 si ceva de ani ai sai gandeste si scrie intocmai ca absolventii de "Stefan Gheorghiu". Adica de ce unii sa se lafaie in lux (chiar daca au muncit candva pentru viata pe care o au acum), iar altii sa moara de frig si de foame prin gari sau prin aeroport, in cazul de fata. Nu tata, egalitate, pentru ca tot sport fac si unii, si altii. Lasand la o parte ironiile, poate ne spune omu' Negru cum s-a umplut el de bani dupa o viata in care a cultivat mediocritatea in timp ce jurnalisti cu adevarat MARI se chinuie sa-si plateasca facturile. Asta comparatie, Meussieu !
UPDATE Mai nou vad ca si Bendeac scrie ceva asemanator dar un asa Mascarici chiar nu merita raspuns.

aprilie 02, 2010

HACHI

Chiar daca nu o sa va uitati la filme tocmai de Pasti, sunt obligat sa-mi tin promisiunea de a va "recomanda" cate ceva o data la 2-3 zile. Nu m-am dat niciodata in vant dupa Richard Gere (indiferent de rol), dar cu toate asta mi-am luat inima in dinti si l-am vazut cum s-a pliat destul de bine pe o poveste emotionanta. "Hachiko: A Dog's Story" si-a "importat" subiectul din Japonia, acolo unde a avut loc o tulburatoare intamplare adevarata. Poate fi si un film de copii, dar si unul care ti-arata tie, om mare, ca nu ai stiut pana acum ce inseamna sa fi intr-adevar loial cuiva. "Semnatura" lui Lasse Hallstrom (crede-ti ca stie CTP-ul cine e omu' asta ?) reprezinta inca o garantie ca nu vei pierde vremea daca te uiti la el. Desi poate sa para o gluma, la finalul lui, mai ca iti vine sa iei primul avion spre Japonia. De ce? Uitati-va la film intai.
PS: Paste Fericit iar de marti o luam de la capat !

IARTA-I, RENZO, CA NU STIU CE FAC !

La nici 24 de ore de la instalarea lui Andone pe banca Rapidului, managerul sportiv Renzo Rossi si-a anuntat plecarea din Giulesti. Decizie 100 % previzibila daca ne gandim ca Andone l-a sunat din Bulgaria pe Nicolae Manea ca sa-i castige "prietenia", iar ulterior i-a transmis lui Copos ca are nevoie de un "manager general care să se priceapă la fotbal, care să mă ajute". De parca n-ar fi avut. Pentru cine stie insa cu adevarat ce valoare au unii oameni din fotbal, e usor de inteles ca George Copos a bifat inca o gafa manageriala lasandu-l pe Rossi sa plece. Omu' venea dintr-un "film" in care Taban, Sichitiu, Zotta sau Dinu Gheorghe nu vor juca niciodata. Mai nou, mi-am dat seama ca nici Andone nu poate "juca". Departe de mine sa-i sar in aparare italianului, dar nici nu pot sa nu-mi aduc aminte cum si-a facut treaba la FC National, CFR Cluj, Steaua sau Poli Iasi. A cazut insa prada (pentru a treia oara in cariera !!!) "Farmecului Vietii", iar singura consolare a lui poate fi ca din Giulesti au plecat, umiliti, oameni mult mai celebri decat el.

aprilie 01, 2010

NEA GEORGE, CE-AI PATIT ?

Nu stiu pe cine a suparat sau deranjat ziaristul George Stanca dar se pare ca "respectivii" s-au ofuscat rau de tot. Blogul jurnalistului a fost "devastat" iar urmarile sunt absolut stupefiante. Indiferent insa de ce-a facut acest om, cred ca nu merita asa ceva mai ales ca se presupune ca cei care-l urmaresc/citesc au totusi un nivel de inteligenta. PS: Interzis minorilor !

ALIN(T) DE BRANESTI

Desi nu stiu cati au sesizat, de ceva vreme in tagma infecta a unor conducatori de club din fotbal a intrat "in forta" un nou nume. Ca om, nu l-am cunoscut, dar ca ziarist as fi ipocrit sa spun ca Alin nu a fost unul bun. Chiar peste media celor buni. Mai mult, am apreciat "numirea" lui la Victoria Branesti in ideea ca aceasta breasla a jurnalistilor poate da oameni de valoare si sportului, nu doar segmentelor politice, sociale, economice etc. In cazul lui insa m-am inselat. Prima data, cand si-a reconsiderat TOTAL pozitia (obiectiva-in prima faza, umilitoare ulterior) fata de Mircea Sandu "adaptandu-se", cica, regulilor jocului din care face parte acum. Altfel spus, si-a "fracturat" coloana inca din primele zile de oficial de club. A doua oara, cand Sport Center-ul ne-a adus intr-o legatura directa, iar tupeul lui a fost similar cu cel afisat de celebrii mahalagii din Liga 1. Am zis si atunci ca asa se "lucreaza", insa astazi m-am convins ca Domnul cu pricina nu si-a propus decat sa ingroase randurile saltinbancilor din fotbalul romanesc. Si a reusit. (foto:GSP)